Oda sarmalei

Vis înaripat al verzei ce-l avu cît a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat...
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncarii, înălţat în cerul gurii.
O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântînă
şi se-nfăşoară în varză ca în văluri de cadînă.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strînsă ligă
c-o bărdacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatară principală, ţine-n spaţiu tolerate
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică-înnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de cînd, de cînd e lumea, porcu' n-a citit o poezie.
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n cîteva cuvinte cum s-ar defini sarmaua...
(Păstorel Teodoreanu)
.