Odă proştilor

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,

Şi actualii, dar şi foştii,

Cei mai deştepţi de pe pământ

Au fost întotdeauna… proştii!

Nu te ruga la ursitoare

Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,

Mai bina urlă-n gura mare

Iubite doamne fă-mă… prost!

De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveţi atâtea fără rost.

De vrei să faci o carieră,

Ajunge, numai să fii… prost.

În lumea asta cu de toate,

unde se-nvaţă contra cost,

Păcat că nici-o facultate

Nu dă şi diplomă de… prost.

Avem impozite cu carul,

Dar înnotăm în sărăcie.

Şi ce buget ar avea statul,

Dintr-un impozit pe… prostie.

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Să nu-i jigneşti, sa nu-i împroşti!

O Doamne, de ne-ar creşte grâul,

Cum cresc recoltele de… proşti.

Şi-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,

Savanţii noştri mor de foame

Şi numai proştii sunt deştepţi!

(Ion Pribeagu)
   (1887-1971)